Din București pornești pe Autostrada Soarelui până la un punct, apoi cotești spre nord, unde începe unul dintre cele mai frumoase drumuri pe care le cunosc în țara asta, prin podișul Dobrogei, pe la Hârșova și apoi prin satele aspre și poetice cu nume date de turcii și tătarii care trăiesc de sute de ani acolo.
Dacă vrei ceva pentru Waze, alege satul Greci - 3,5-4 h de drum din Capitală. Apoi, tot mergând spre mare, o să descoperi că ai ajuns la munte – cine ar fi zis că acest podiș plat și secetos poate conține o asemenea surpriză:
Parcul Naţional Munţii Măcinului - nici mai mult nici mai puțin de 11 hectare – în care îți promit că ai ce face – împărţite între cele două zone principale: Culmea Pricopanului şi Munţii Măcinului.
TOAMNA e cel mai bun anotimp pentru Măcin: căldura se domolește, dar fiindcă tot despre Dobrogea cea uscată vorbim, nu plouă, iar temperaturile sunt perfecte de mers (15-20 grade Celsius ziua, un pic mai crisp dimineața și seara.)
Cei mai vechi munţi din România, așa numiții munți hercinici – dacă mai ai și tu, ca mine, flashback-uri de la orele de geografie dintr-a VIII-a, o să îți sune cunoscut: munți bătrâni, ridați puternic și tociți, erodați în sute de milioane de ani, ca rezultat al orogenezei Hercinice. Munți de piatră aspri și serioși, cu creste ca Piatra Craiului, dar cu altitudini de maximum 300-400 de metri și cu păduri de mare, nu de munte – adică specii submediteraneene şi balcanice, plus vegetația de stepă euroasiatică, răspândită în această zonă pe cea mai întinsă suprafaţă din Dobrogea şi România.
Până acum am făcut poezie (promit că o să îți dau și suficiente detalii concrete), dar am vrut să fie clar un aspect important: munții ăștia sunt magici, și, ca orice magie, nu e de explicat, e de trăit. Așa că îți spun cum și pe unde ajungi, urci și dormi, apoi fiecare simte ce e de simțit acolo, la fața locului.
Deși foarte bătrâni și arizi – adică ai zice că în deșert nu prea e viață, nu? – în Munții Măcinului e o biodiversitate impresionantă: Pe o arie cât jumătate din suprafața Bucureștiului (doar 0,05% din teritoriul țării) se găsește jumătate din flora României: numeroase specii de arbori și arbuști, specifici ecosistemelor de stepă și silvostepă – pădurile de gorun amestecat cu tei, mojdrean și frasin, arbuști precum cornul, alunul și păducelul; florile rare sau endemice – clopoțelul dobrogean, capul-șarpelui, garofița pitică, feriga mediteraneană, aliorul dobrogean și bujorul românesc). Știai, spre exemplu, că pădurea de fag dobrogeană este un habitat care nu mai există nicăieri în țară?
Regăsim aici și 181 de specii de păsări – jumătate dintre speciile de păsări de la noi. Dintre ele 37 sunt strict protejate la nivel internațional iar printre speciile rare se numără șoimul dunărean, mierla de piatră și pițigoiul de livadă.
Măcinul, acest foarte mic mare masiv muntos, are aspectul unui deal ce atinge înălțimea maximă în Vârful Țuțuiatu (467 m). Culmea Pricopanului, la 17 km distanță de satul Greci – este, poate, cel mai spectaculos traseu și e cel pe care ți-l recomand dacă ești pentru prima oară aici – spinare de dinozaur cu muchii crenelate și formațiuni granitice megalitice, care se ridică de nicăieri deasupra câmpurilor de grâu extraplate și aurii. Durează cam 4-5 ore să parcurgi culmea la pas normal spre lejer, e prietenoasă cu începătorii, și poți lăsa mașina la baza traseului (e un traseu circular pe care îl poți face în ambele sensuri.
E bine să stii că parcul face parte din regiunea biogeografică stepică. (Asta înseamnă că aici avem stepă și că e una dintre cele cinci regiuni biogeografice ale României: pontică, stepică, alpină, continentală și panonică. România e țara cu cele mai multe regiuni biogeografice din Europa – dintre cele 11 existente în total – avem de toate, cum s-ar spune, și suntem pe locuri fruntașe la biodiversitate.
Încă ceva ce poți vedea doar aici sunt cele două arii strict protejate: rezervația științifică Valea Fagilor și rezervația științifică Moroianu. Ambele rezervații se pot vizita – practic, traseele din Măcin le străbat pe diferite porțiuni. Valea Fagilor se întinde într-o vale îngustă și umedă, la o altitudine de doar 350-400 m și are o suprafață de peste 150 de hectare de fagi cu diametrul de aproape un metru și înălțimi de până la 30 m.
Pădurea din Valea Fagilor este un relict terțiar al pădurilor seculare ce se întindeau pe teritoriul Dobrogei. Rezervația Moroianu are o suprafață de aproape 300 de hectare, se află pe teritoriul administrativ al comunei Greci și protejează habitate vulnerabile.
Satul Greci este cea mai bună alegere pentru tabăra de bază – e un sat îngrijit în care ai două supermarketuri și un restaurant la intersecția cu drumul național. Cazare găsești atât în Greci cât și în orașul Măcin, pe Booking sau direct, la câteva pensiuni foarte bune, important e să rezervi din timp, mai ales în weekend.
Uite câteva link-uri utile:
Toate traseele din Munții Măcinului sunt accesibile cam oricui, sunt diferite, poetice și uneori extrem de spectaculoase.
Câteva sunt trasee de hiking, câteva de bicicletă (cam 270 km de biciclit) sau ecvestre, unele proaspăt mapate și înregistrate, precum și câteva tematice, pentru copii dar și pentru părinții lor iubitori de vin bun. Poți parcurge toate traseele cu copiii, iar pe drum le poți povesti despre țestoasele și gușterii turcoaz cu verde care vă pot ieși în cale.
Niciunul dintre trasee nu presupune cățărare sau abilități tehnice, deși, mai ales pe Culmea Pricopanului, e util să ai bețe de hiking, mai ales la coborâre, ca să îți protejezi genunchii.
Traseele sunt marcate de administraţia parcului, iar aici găsești toate detaliile (punct de pornire, acces, nivel, marcaj etc.). Iar la Centrul de Informare şi Vizitare al Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului din Greci poți găsi amănunte despre cei mai vechi munţi ai României, mai bătrâni decât dinozaurii. Tot aici găsești o dioramă făcută chiar de specialiştii parcului.
Dacă ai bătut deja acești mari munți mici și crezi că nu mai au secrete pentru tine, iată ceva fresh pentru care merită să te întorci, mai ales că în Dobrogea de Nord nu există extrasezon, iar drumețiile pe cărările lor fermecate sunt foarte tentante chiar și iarna.
Este vorba de cele șase trasee recent marcate și omologate:
La poalele traseului Poteca Priopcea poți avea o surpriză plăcută: o zonă de curenți ascendenți, unde anual vin să se dea cu parapantele învățăceii de la școlile din Târgu-Mureș și Cluj.
Gata? Ai făcut rucsacul? Hai, că o să fie cei mai prietenoși munți cu care ai stat de vorbă în ultima vreme: au bujori și țestoase cu care te mai întreții pe drum, au uneori poieni de leurdă și umbră fină, au susur de greieri și freamăt de păsări mici și guralive. Pornește liniștit, că ei te așteaptă, știu cum să facă asta de multe mii de ani.
Primește direct în inbox știri din domeniul educației de mediu, articole despre parcurile naturale din România, interviuri cu experți și oameni de știință, recomandări de activități.
înscrie-te acum!
